EXCLUSIV

TOP STIRI

Interviu TTW: Radu Păltineanu, Aventurierul European al anului 2018, a încheiat o nouă aventură în Noua Zeelandă. „Expedițiile și mai ales experiențele din expediții mă fac să mă simt viu, să simt că trăiesc clipa și că sunt înconjurat de nou la fiecare pas pe care îl fac, chiar dacă acel ceva nou poate fi un obstacol / M-am gândit ca în viitor să traduc aceste expediții în module școlare prin care elevii îmi pot urmări aventura și învăța despre locurile, culturile și specificul geografic al zonelor pe care le explorez”

18/01/2021 - 17:04

Radu Păltineanu a traversat la pas, în canoe sau pe bicicletă Insulele de Nord, de Sud și Stewart ale Noii Zeelande, adică un traseu de 3.500 de km. Unii probabil îl cunoașteți pe Radu Păltineanu de la televizor, alții de pe blog sau de pe youtube, The Trust Word vi-l prezintă pe Radu printr-un interviu realizat după ce a terminat de străbătut Insula Stewart, „un traseu de peste 100 de km prin jungla și pe plajele sălbatice de pe cea de-a treia insulă a arhipelagului neo-zeelandez”. 

Radu Păltineanu este explorator și speaker inspirațional, iar în prezent se dedică explorării celor mai sălbatice colțuri ale Terrei, prin mijloace non-motorizate: pe joc, pe bicicletă, în caiac sau canoe sau pe schiuri. Dacă nu știai, Radu Păltineanu a traversat cele două Americi pe bicicletă, iar pentru acest traseu a fost numit, în anul 2018, Aventurierul European al anului.

 

Reporter: După traversarea Americilor a urmat traversarea Noii Zeelande. Când ai simțit chemarea de a explora locuri îndepărtate și sălbatice? De ce prin mijloace fără motor? Faptul că ai trăit în Canada a cultivat cumva dorința asta? 

Radu Păltineanu: Așa este! Cred că dorința de explorare, de a mă aventura dincolo de zona mea de confort, dincolo de ceea ce cunosc și ceea ce-mi este familiar vine din copilărie. Am crescut la Piatra Neamț, într-un orășel înconjurat de munți și dealuri, pe valea Bistriței, iar activitatea mea de suflet era să colind aceste minunate împrejurimi, să descopăr o poiană nouă, să cutreier vreo pădure în care nu am mai ajuns, să ajung într-un loc nou sau pur și simplu să merg la cules de ciuperci sau plante medicinale. Bunicul, Dumnezeu să-l odihnească, mi-a inspirat această pasiune. El era cel cu care mergeam, cel care m-a inițiat într-ale drumeției. Apoi am început să conving copiii de la bloc să vină cu mine. Pe la 11 ani am început să depășesc și granița orașului, mergând cu trenul, ba la Bacău, ba la Bicaz. Și uite că dacă stau bine și mă gândesc mereu am fost în mișcare, în căutare de orizonturi noi, de experiențe în natură. 

 

Bluff, capătul traseului nostru pe biciclete pe insula de Sud - arhivă Radu Păltineanu

 

„Bicicleta te ajută să vezi lumea la o viteză omenească, la o viteză la care poți să te bucuri de clipă și să absorbi fiecare kilometru din aventură” 

 

La 15 ani am emigrat cu părinții în Canada și asta a reprezentat pentru mine, nu doar prima ieșire din țară, dar și o schimbare radicală în viața mea. Canada era o societate radical diferită de cea românească, cu mult mai multe oportunități. O astfel de schimbare te deschide, inevitabil. Dar persoana care m-a inspirat cu adevărat și continuă să o facă, să explorez mai mult (inside out), să călătoresc și să mă challengeuiesc în feluri diferite este nașa mea, Georgiana Antoce, medic psihiatru în Brisbane, Australia, și cea care la majorat mi-a făcut cadou un bilet de avion spre Australia. Acea plecare și ședere în Australia a fost cea care mi-a deschis ochii și apetitul către aventuri de lungă durată, dar și către moduri diferite de a privi viața, de a o trăi. Apoi au urmat Europa și Orientul Mijlociu cu autostopul, dar mi-am dat seama curând că pot vedea lumea într-un mod mult mai autentic, mai slow, mai omenesc: pe bicicletă. Inspirația mi-a venit aici de la Tică Darie care acum îmi este foarte bun amic. El a făcut două tururi de protest pe bicicletă pentru Roșia Montană (opunându-se proiectului minier propus în micuța localitate din Apuseni) și ne-am conectat în Copenhaga, acolo de unde în 2013 am plecat într-un tur de protest tot pe biciclete prin Scandinavia și Europa de Est (eu cu grupul meu, un canadian și o moldoveancă) și el cu amica sa, Luisa, pe o bicicletă tandem prin Europa Centrală, întâlnindu-ne două luni mai târziu la Cluj, după ce, împreună, realizasem un mare cerc în jurul Europei. Atunci mi-am dat seama cât de fain este să explorezi lumea prin forțe proprii. Cum poți intra în peisaj mult mai în detaliu, cum poți vedea locuri care de altfel nu sunt atât de ușor accesibile cu mașina sau trenul. Chiar dacă mult mai încet, bicicleta te ajută să vezi lumea la o viteză omenească, la o viteză la care poți să te bucuri de clipă și să absorbi fiecare kilometru din aventură. A fi expus înseamnă a trăi cu adevărat. După această primă tură, evident, mi-a venit ideea de ceva mai lung, mai challenging și așa am ajuns la Americi.

 

Reporter: Pe blogul tău (https://www.radupaltineanu.com/) povestești și despre dificultățile întâmpinate pe trasee. Care a fost cel mai dificil moment pe care a trebuit să-l depăsiți pe parcursul actualei călătorii/ dar cea mai periculoasă situație/ ce ați gândit în acele momente / cum ați reușit să depășiți obstacolele și care este cel mai importantă lecție învățată pe traseu?

 

Panica nu ajută la nimic. Dimpotrivă, îți poate dăuna enorm. Cred că asta înveți de pe traseu. 

Radu Păltineanu: Comparativ cu expediția mea de trei ani de zile de-a lungul Americilor, actuala aventură de-a lungul insulelor neo-zeelandeze a fost aproape lipsită de evenimente neplăcute. Cel puțin factorul de risc uman este extrem de scăzut aici, dacă ar fi să compar Noua Zeelandă cu America Latină. Nu există riscul de a fi jefuit, sechestrat sau poate chiar mai rău așa cum este cazul în multe zone pe care le-am traversat în America Latină. Totuși, factorul climatic și terenul dificil pe care l-am străbătut nu sunt deloc de neglijat. Traversând Insula de Nord la pas am avut foarte multe râuri de traversat, ploi, umiditate foarte ridicată și vânt extrem. Chiar în ultima seară a aventurii noastre prin Insula de Nord, pe un deal în apropiere de capitala Wellington a trebuit să ținem de pereții cortului să nu ne ia vântul extrem cortul pe sus. În astfel de momente contează să acționezi cu calm. Trebuie să gândești pozitiv, să-ți iei toate măsurile de precauție și să ai încredere că totul se va termina cu bine. Panica nu ajută la nimic. Dimpotrivă, îți poate dăuna enorm. Cred că asta înveți de pe traseu. Să te adaptezi fiecărei situații, să găsești soluții practice pentru obstacolele care ți se ivesc și să ai răbdare și încredere că totul va ieși așa cum îți dorești.  

 

Nelson Lakes National Park - arhivă Radu Păltineanu

 

Românii inimoși întâlniți în aventurile din Noua Zeelandă

Reporter: Ați întâlnit în călătorii oameni care v-au ajutat într-un fel sau altul pentru a duce continua. Povestiți-ne întâmplările pentru care le sunteți recunoscători. 

 

Radu Păltineanu: Oh, da! Chiar mulți! Încă de la începutul acestei aventuri, pe când traversam o plajă pustie de 90 de km cunoscută ca ’90 Mile Beach’ o comunitate de indigeni maori ne-a oferit un RV (rulotă) să ne adăpostim în ea preț de o săptămână până s-au mai domolit ploile și am putut să ne continuăm traseul. În acea săptămână ne-au dus la un marae (un fel de cămin cultural al maorilor) ne-au introdus în stilul lor de viață, ne-au învățat foarte multe despre cultura maori din Noua Zeelandă. În Auckland câțiva români inimoși ne-au așteptat cu ciorbă de burtă, iar în Wellington, chiar o concitadină din Piatra Neamț ne-a cazat la ea preț de o lună cât să luăm o pauză binemeritată între cele două insule și să ne reorganizăm logistic pentru insula de Sud. Acum la sfârșit, din nou, altă familie de ardeleni ne-a invitat de sărbători, în Invercargill, la capătul lumii cum se zice. Și mulți, mulți alți kiwi (neo-zeelandezi) întâlniți în drumul nostru ne-au invitat să petrecem noaptea la ei și să luăm masa împreună. Există multă omenie și sper să o putem întoarce cum se cuvine într-o bună zi. 

 

„Noi, oamenii, avem nevoie mai mult de această conexiune cu natura și această pandemie fix asta ne-a demonstrat”

Nopțile petrecute în mijlocul naturii - arhivă Radu Păltineanu

 

 

Kahikatea Forest Canopy - arhivă Radu Păltineanu

 

Reporter: Vacanța pe care ați plănuit-o a fost luată prin surprindere de pandemie și ați rămas blocați pe Insula de Nord. Așa v-a venit ideea de a străbate pe jos, în canoe sau cu bicicleta un traseu de aproximativ 3.000 de kilometri - traversarea Noii Zeelande. Până la această decizie, ați stat cinci săptămâni în izolare în Kerikeri. Povestiți-ne ce ați făcut și ce ați descoperit în acest timp acolo. 

 

Radu Păltineanu: Așa este! În ziua în care trebuia să părăsim Noua Zeelandă ne-au fost anulate zborurile din Auckland și am decis să rămânem. Cum țara urma să intre în lockdown nu voiam să rămânem blocați între betoanele din Auckland așa că am petrecut primele cinci săptămâni din lockdown într-o căbănuță închiriată în micuța localitate Kerikeri din Northland, în extrema de nord a Insulei de Nord, unde am ajuns cu o zi înainte de restricții. Pe măsură ce restricțiile s-au ridicat, în a șasea și a șaptea săptămână ne-am apucat să facem voluntariat pe platforma WWOOF, iar pe 15 mai am plecat în această aventură de traversare a celor trei insule principale ale arhipelagului neo-zeelandez. Cred că ceea ce rezumă timpul nostru acolo și tot ceea ce a urmat este conexiunea cu natura. Căbănuța în care am stat era înconjurată de pădure, de câteva râuri, de cascade și faptul că zi de zi ne trezeam în acest mediu natural a ajutat să nu ne simțim blocați și ne-a făcut să ne simțim mult mai conectați cu natura. Cred că noi, oamenii, în general avem nevoie mai mult de această conexiune cu natura și această pandemie fix asta ne-a demonstrat. Că nu suntem deasupra ei așa cum credeam noi, că nu suntem stăpânii ei, proprietarii ei, ci mai degrabă parte din ea cu toate mecanismele ei și această alienare aduce durere și suferință. Ceea ce apreciez enorm la neo-zeelandezi este acest preț pe care ei îl pun pe natură, pe mediul înconjurător, pe ieșirile în aer liber și pe conexiunea cu pădurea, munții, viața. Asta le conferă un trai mai sănătos, o protecție sporită a parcurilor naționale, a ariilor protejate și inevitabil aduce bani în economie prin turismul local.

 

3.500 de km în Noua Zeelandă: Insula de Nord, Insula de Sud și Insula Stewart

Reporter: În ce stadiu al actualei expediții sunteți (acum ești însoțit de iubita ta)? Ai călătorit și singur. Cum e mai ușor? Cât de mult contează să ai un partener de călătorie și care sunt momentele în care i-ai fost recunoscător Irinei Repede pentru că te însoțește?

Radu Păltineanu: Tocmai ce am încheiat-o cu poate cea mai dificilă dintre porțiuni. Vinerea aceasta, pe 15.01, am terminat un traseu de peste 100 de km prin jungla și pe plajele sălbatice de pe cea de-a treia insulă a arhipelagului neo-zeelandez, insula Stewart (cunoscută și ca Rakiura) atingând cel mai înalt vârf de pe insulă, vf. Angelm (980 m). Un traseu extrem de noroios, cu vreme extremă (am fost prins într-o furtună cu vânt de 120 de km/h pe vârf) dar a fost așa, ca un fel de încununare a acestei aventuri de 3.500 de km de-a lungul arhipelagului. În total am parcurs 1.700 de km în Insula de Nord (pe jos și cu canoele), peste 1.500 de km cu bicicletele în Insula de Sud și puțin peste 100 de km pe Insula Stewart. Am atins cele mai înalte puncte din insula de Nord și Stewart și sper ca până la plecare să reușesc și alte ascensiuni pe Insula de Sud, în Alpii Sudici.

Padurea si muntele Pirongia - Insula de Nord - arhivă Radu Păltineanu

 

Lacul glaciar Angelus situat în masivul Traverse - arhivă Radu Păltineanu

 

Golfuletul Waikare - Northland - Insula de Nord - arhivă Radu Păltineanu

 

Cred mult într-un obiectiv al aventurii fiindcă fără acesta nu ar exista conținutul.


Sigur, a călători în doi este foarte diferit față de a o face solitar. Uneori este mai ușor, alteori mai greu fiindcă trebuie să-ți găsești echilibru. Îmi aduc aminte că atunci când traversam cursul mijlociu al râului Whanganui în canoe, unul trebuia să dea la vâslă într-o parte, celălalt în cealaltă și uite ăsta team-building, echilibrare, muncă în echipă. Barca trebuie ținută pe direcție. O mică necoordonare și ne răsturnam. Decizia luată de unul, îl impactează direct și pe celălalt. Dar la urma zilei este fain să ai pe cineva cu care să poți împărtăși toate aceste experiențe, cu care să-ți bei cafeaua de dimineață și alături de care să te simți conectat, apropiat, validat, iubit. Acum. În mod practic, Irina reacționează mult mai rapid în situații de urgență. Se activează și este mult mai precaută ca mine, ceea ce balansează echipa. Pe cealaltă parte, eu sunt mult mai nebun. Îmi asum niște riscuri uneori nebunești, dar care mă fac să mă simt viu și care mă duc mai aproape de obiectivul stabilit. Cred mult într-un obiectiv al aventurii fiindcă fără acesta nu ar exista conținutul. Structura este necesară pentru a trăi aceste experiențe.

 

Reporter: Care sunt cheltuielile pe care le-a presupus acest traseu?

Radu Păltineanu: Dacă am face un calcul estimativ aș spune grosso-modo 10.000 de euro pentru amândoi. Noua Zeelandă nu este o țară absolut deloc ieftină, iar noi am trebuit să ne achiziționăm tot materialul logistic (cort, saltele, biciclete, coburi etc.) aici. După cum știți ideea acestei aventuri a venit pe fondul pandemiei de COVID 19 și a faptului că am rămas blocați aici în luna martie atunci când ne-au fost anulate biletele de avion spre Europa.

Tahurangi Peak 2797 m Highest Point of North Island Ruapehu - arhivă Radu Păltineanu

 

Reporter: Ești primul român care a traversat Americile pe bicicletă, iar în 2018 ai fost numit Aventurierul European al anului. Ce înseamnă aceste performanțe și cum te motivează pentru călătoriile viitoare?

Radu Păltineanu: Cred că aceste reușite și aceste mențiuni au menirea să te motiveze să faci și mai mult. Îți dau un fel de legitimitate a modului în care ai ales să-ți trăiești viața. Sunt acolo pentru a-i ajuta și pe alții să viseze, să-și trăiască viața altfel și să-și depășească limitele propriei ființe.

 

„Vom încerca să ajungem în cât mai multe locuri izolate și îndepărtate de pe întreg mapamondul”

granița regiunea Otago și Southland - Insula de Sud - arhivă Radu Păltineanu

 

Reporter: Următoarea aventură este să străbateți Tasmania şi Australia pe bicicletă. Ce așteptări aveți de la acest traseu? Ce alte călătorii vă propuneți în viitor? 

Radu Păltineanu: Cam asta avem în vizor în acest moment. Sigur, trăim într-o lume dominată de pandemia de COVID 19 așadar oricând pot surveni schimbări și amânări. Faptul că ne aflăm în Noua Zeelandă face să fim singurii străini care pot intra în acest moment în Australia fără nevoie de carantinare și alte restricții dar chiar și așa, momentan ne dorim un răgaz în care să ne conturăm mai bine acest plan expediționar și alte proiecte personale. Cât despre așteptările pe care le avem suntem conștienți că vom avea de-a face cu distanțe mult mai lungi prin pustiu, prin deșert, că va trebuie să ne asigurăm că avem la noi suficientă apă și hrană. În acest sens, experiența mea din Americi ne ajută foarte mult, dar desigur, va trebui să abordăm continentul australian cu mult mai multă precauție față de felul în care am abordat Noua Zeelandă fiindcă aici nu există specii de șerpi sau păianjeni veninoși, prădători de talie mare și alte pericole animale la fel cum există în Australia și, oricum am lua-o, distanțele între orașe sunt incomparabil mai mici ca cele din Australia. Noua Zeelandă este o țară de dimensiuni similare cu România. Australia este un continent. Cât despre viitor, vom încerca să ajungem în cât mai multe locuri izolate și îndepărtate de pe întreg mapamondul. Sigur, anul trecut îmi doream traversarea Groenlandei, dar cum pandemia m-a prins în Noua Zeelandă, am decis să rămân aici.

Nelson Lakes National Park - arhivă Radu Păltineanu

 

Reporter: Ne poți dezvălui care ar fi următoarea ta mare dorință? 

Radu Păltineanu: Eu cred că cel mai fain lucru pe care poți să-l faci în viața aceasta este să vezi lumea, să călătorești și să o faci pe cât se poate într-un mod non-motorizat, fiindcă așa vezi și înveți enorm, dar dincolo de toate astea trebuie să și lași ceva în urma acestor călătorii, să dai ceva comunității, să îi faci și pe alții din jurul tău, din comunitate să viseze și să învețe să vadă lumea și viața altfel prin prisma acestor aventuri. De aia m-am gândit ca în viitor să traduc aceste expediții în module școlare prin care elevii îmi pot urmări aventura și învăța despre locurile, culturile și specificul geografic al zonelor pe care le explorez. De asemenea îmi doresc să mă implic mai serios în zona de activism de mediu și să încerc să creez awareness, dar și să găsesc soluții în ceea ce privește încălzirea globală și actuala criză cu care ne confruntăm.

90 Miles Beach Northland - arhivă Radu Păltineanu

 

Reporter: De ce contează să îți depășești limitele? Să te aventurezi în locuri necunoscute, sălbatice și cum te-au ajutat aceste experiențe? 

Radu Păltineanu: Pentru că acesta este singurul proces prin care ai șansa să înveți ceva nou, să te schimbi, să evoluezi și să joci în zona creativității a rezilienței, a inovării. Pe mine personal m-au ajutat în a defini cine sunt, în a-mi crește încrederea în propria persoană. Expedițiile și mai ales experiențele din expediții mă fac să mă simt viu, să simt că trăiesc clipa și că sunt înconjurat de nou la fiecare pas pe care îl fac, chiar dacă acel ceva nou poate fi un obstacol.  



Sursa: The Trust Word

#Radu Păltineanu #Irina Repede #Noua Zeelandă #Insula de Nord #Insula de Sud #Insula Stewart #expediții #cort #canoe #bicicletă



Share with: