STIRI

LIFESTYLE

Ambasada României în Italia i-a acordat cetățenia română medicului italian Massimo Liberatori

11/12/2020 - 19:58

În cadrul unei ceremonii oficiale, ambasadorul României în Italia, George Bologan, i-a acordat cetățenia română medicului Massimo Liberatori, de la Spitalul Universitar „Agostino Gemelli” din Roma. 

Medicul s-a remarcat de-a lungul anilor în special prin acțiunile sale umanitare, demonstrând o solidaritate exemplară. În cadrul programului de sănătate socială „Ragazzi in gamba” – creat cu patronajul Ambasadei României în Italia și în colaborare cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, Asociația Universitară pentru Cooperare Internațională, Universitatea „Inima sacră” catolică a Romei și Asociația Propatria – medicul Massimo Liberatori le-a oferit sprijin celor 118 tineri din România care au  suferit amputarea unuia sau mai multor membre și care au fost incluși în acest program, fiindu-le asigurate proteze gratuite de înaltă calitate, scrie g4media.

Ambasadorul României, George Bologan, a fost, joi, gazda ceremoniei de conferire a cetățeniei române medicului Massimo Liberatori, relateză roma.mae.ro/it. Diplomatul a apreciat că România câștigă un cetățean de valoare și un exemplu pozitiv pentru comunitate, având în vedere că de-a lungul anilor și-a arătat devotamentul față de România.

Sursa: G4Media

#ambasadorul României în Italia #George Bologan #Massimo Liberatori #cetățenie română



Share with: