STIRI

POLITICA

Dan Nica: Orice derapaj al Guvernului privind modul de folosire a banilor europeni va fi taxat dur de Comisia Europeană

10/06/2021 - 11:00

Liderul Delegației PSD din Parlamentul European, Dan Nica, cere Guvernului Cîțu transparență, responsabilitate și respect pentru cetățenii și pentru viitorul României, în contextul adoptării de către Parlamentul European a unei rezoluții privind evaluarea continuă din partea Comisiei și a Consiliului a Planurilor Naționale de Redresare și Reziliență.


„Efortul Uniunii Europene a fost acela de a crea un instrument istoric pentru a încuraja coeziunea economică, socială și teritorială și pentru a sprijini statele membre să atenueze impactul pandemiei COVID-19. Economiile UE au nevoie de forță și de durabilitate pentru a aborda provocările pe termen lung. Fondurile puse la dispoziție prin Planurile de Reziliență trebuie distribuite în mod echitabil între sectoare, pentru a se asigura un impact cât mai mare asupra creșterii economice. Comisia așteaptă de la noi măsuri de reformă ambițioase, dar mai ales o bună execuție / implementare, aspect esențial pentru utilizarea pe deplin a acestei mari oportunități”, a explicat Dan Nica.Alte ArticoleAlexandru Muraru, deputat PNL: „Am solicitat intervenţia ...Klaus Iohannis: „Aducem un pios omagiu eroilor neamului ...Klaus Iohannis dă un semnal important. Preşedintele participă ...


De aceea, europarlamentarul PSD solicită Guvernului Cîțu să nu pună România în situația rușinoasă de a risca suspendarea finanțării prin PNRR, pentru că derapajele cu privire la modul de folosire a banilor europeni nu vor fi trecute cu vederea de Comisia Europeană.


Mihai Tudose: „Ne-am uitat şi noi pe site-ul guvernului la PNRR. Sunt reforme prevăzute PÂNĂ în 2006. E luat cu copy paste”


“Din păcate, până în acest moment, PNRR a fost conturat ca fiind Planul unor politicieni pentru (re)lansarea în fruntea propriilor partide. Actuala guvernare trebuie să înțeleagă și să accepte că banii UE nu sunt garanția propriilor sinecuri, ci trebuie să reprezinte garanția dezvoltării comunităților din întreaga țară. Comisia va pune accent pe măsurile din Planurile de Reziliență care sprijină o creștere economică inteligentă și durabilă, îndreptată împotriva sărăciei și a inegalităților, cu IMM-uri puternice și crearea de noi locuri de muncă. Planurile de Reziliență au rolul esențial de a pregăti și, mai ales, de a proteja cetățenii de criza economică, prin atenuarea efectului crizei COVID-19”, a menționat liderul Delegației PSD din Parlamentul European.


Dan Nica cere Guvernului României să găsească soluții pentru a sprijini IMM-urile, să își îndrepte atenția către copii și tineri, dar mai ales către românii cu pensii și salarii mici, care nu vor face față scumpirilor generate de criza economică provocată de pandemie. Europarlamentarul PSD a dat asigurări că social democrații vor face toate demersurile legale pentru ca niciun abuz să nu fie pus în practică, principalele victime ale unui astfel de demers fiind românii !


”Planul Național de Redresare și Reziliență este un instrument de salvare a economiei și a nivelului de trai al românilor. Instalarea austerității prin intermediul PNRR ar arăta că actuala echipă guvernamentală este încă inertă la nevoile reale ale oamenilor, riscând să risipească banii pentru interese politice și personale. Solicit Guvernului să depună toate eforturile pentru ca PNRR să devină un program național, un sprijin real pentru toți cetățenii României”, a mai spus Dan Nica.


Moțiune împotriva ministrului Ghinea. Marcel Ciolacu: Facem acest demers pentru PNRR


Citește și...


Cutremur in cazul Caracal! Ce s-a aflat azi! Nimeni nu a stiut nimic…. Pana acum


Nivelul vaccinării în Europa, „departe de a fi suficient” pentru a se evita o resurgenţă a cazurilor




Sursa: RomaniaTV




Share with:

CITESTE MAI MULT

ARHIVA

2021 Jun