STIRI

JUSTITIE

Şeful Direcţiei de Drumuri Craiova, reţinut după ce și-a falsificat diploma şi a încasat indemnizaţii de peste 1 milion de lei

24/04/2021 - 10:00

Directorul Direcției Drumuri și Poduri Craiova a fost reținut de procurori și este cercetat pentru înșelăciune. Bogdan Bratu este al treilea șef de instituție acuzat că și-a falsificat diploma pentru a ajunge într-o funcție publică, într-un singur an.


„Prin ordonanţa din ziua de vineri s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii continue de înşelăciune, constând în aceea că în perioada mai 2014 – prezent, ar fi indus şi menţinut în eroare Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, cu ocazia încheierii contractului individual de muncă şi ulterior prin modificarea succesivă a acestuia printr-un număr de 12 acte adiţionale (din 2014 până în 2021), prin depunerea la dosarul de angajare a unei diplomei de licenţă obţinută fraudulos, desfiinţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti la data de 16.03.2016 prin sentinţa penală nr. 727, dispusă în dosarul nr. 15771/4/2015, actele adiţionale producând efecte prin avansarea în cariera profesională şi prin creşterea remuneraţiilor salariale”, se precizează într-un comunicat al Parchetului General citat de AGERPRES.Alte ArticoleDumitru Coarnă, obligat de instanţă să-i plătească poliţistului ...Percheziții în Constanța într-un dosar de pronexetism, trafic ...Şeful de la Drumuri Craiova, ridicat de poliţişti. Bogdan ...


Potrivit anchetatorilor, acesta a continuat să utilizeze actele de studii cu ocazia angajării la diferite entităţi şi după ce a fost audiat în calitate de martor în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în legătură cu valabilitatea acestora.


„Prin utilizarea unor diplome de studii falsificate/anulate, inculpatul a ocupat funcţii publice importante (director regional în cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA), funcţii în virtutea cărora a avut acces la informaţii de importanţă strategică, gestionarea bugetelor privind construcţia şi modernizarea drumurilor naţionale, derularea şi atribuirea contractelor de achiziţie publică şi de modernizare a reţelelor de drumuri, atribuirea contractelor de deszăpezire, întreţinere şi pază a acestora”, se precizează în comunicat.


PICCJ arată că, prin faptele indicate, a fost prejudiciată instituţia angajatoare cu 985.625,3 lei, reprezentând încasarea tuturor drepturilor salariale aferente funcţiilor deţinute fără drept.


Bogdan Bratu va fi prezentat magistraţilor Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Sursa: RomaniaTV




Share with:

CITESTE MAI MULT

ARHIVA

2021 May