STIRI

LIFESTYLE

TOP STIRI

Florin Piersic nu își va sărbători ziua de naștere anul acesta, din cauza problemelor cauzate de Covid19

25/01/2021 - 18:34

Florin Piersic a anunțat că anul acesta nu își va sărbători pe scenă ziua de naștere, care este pe 27 ianuarie, întrucât contextul actual nu este potrivit pentru un astfel de eveniment.

Actorul a trecut prin momente grele după ce și-a pierdut un prieten, care a fost infectat cu coronavirus. Din această cauză, împlinirea vârstei de 85 de ani nu va fi sărbătorită public, așa cum era tradiția.

Chiar dacă a rupt tradiția anul acesta, Florin Piersic le promite fanilor un spectacol așa cum merită, pe care îl va ține în 2022, atunci când va împlini 86 de ani. 

Așa cum ne-a obișnuit, Florin Piersic s-a aflat în fiecare an pe scenă de ziua lui, fiind o tradiție să-și petreacă fiecare aniversare pe scenă. Din păcate, anul acesta va fi unul diferit pentru marele actor, care va renunța la tradiție din cauza contextului nepotrivit.

Mai exact, artistul a pierdut un prieten bun din cauza coronavirusului, iar o altă persoană din viața lui se luptă cu boala în aceste momente, astfel că „petrecerea” va fi anulată anul acesta. Florin Piersic i-a liniștit pe români și i-a anunțat că se va revanșa anul viitor.

„SCRISOARE CĂTRE VOI


Mai e puțin și intrăm într-o saptamână mare pentru mine, Florin. În câteva zile, împlinesc marele 85. Voi stiți ca n-am avut niciodata rețineri în a-mi spune vârsta. Sunt actori si mai ales actrițe care parcă sunt născuți pe 29 februarie, așa că înainteaza în vârsta o dată la patru ani.
De fapt dacă ma gândesc bine, acum fiecare an împlinit e o victorie, mai ales dacă este trăit frumos, cu speranță, cu bucurie. O sa vedeți și voi când veți ajunge aici, ceea ce vă doresc din toată inima!

Sursa: StirilePROtv

#FlorinPiersic #Covid19 #Romania #stiri



Share with: