STIRI

CORONAVIRUS

TOP STIRI

Ce libertate avem după ce ne-am vaccinat? Experții explică dacă este sigur să renunțăm la mască, să călătorim sau să ne întâlnim cu familia

05/02/2021 - 07:04

Doar pentru că ne-am vaccinat, nu înseamnă că am scăpat imediat de toate problemele pandemiei. Există încă precauții pe care trebuie să le respectăm pentru o vreme, cu scopul de a ne proteja, pe noi și pe cei dragi, de coronavirus, spun experții medicali consultați de CNN. 

Zeci de milioane de oameni au fost vaccinați deja în întreaga lume, campaniile de imunizare oferind speranța unei întoarceri la normalitate, după un an de pandemie. Evident, persoanele imunizate au mult mai puține șanse să se infecteze sau, dacă se infectează, să dezvolte simptome grave ale bolii. Doar că lucrurile sunt încă departe de sfârșit. În primul rând, nu toată lumea a fost vaccinată, astfel că virusul se răspândește încă, inclusiv în rândul populației din țările care au cele mai rapide campanii de imunizare, precum Israel sau Marea Britanie. Apoi, rămân numeroase semne de întrebare. Cât de eficient este actualul vaccin în fața noilor variante ale virusului? Cât de mult durează imunitatea? Persoanele vaccinate mai pot transmite virusul? Până când vor afla răspunsul sigur la toate aceste întrebări și până când majoritatea populației va fi vaccinată, astfel încât transmiterea virusului să încetinească substanțial, experții au o recomandare: toată lumea, inclusiv persoanele vaccinate cu două doze, trebuie să respecte în continuare regulile elementare care previn răspândirea virusului.

Pot să renunț la mască? Pe scurt, răspunsul este nu. Și există cinci motive pentru asta. În primul rând, vaccinul nu oferă 100% protecție. Chiar și cel mai bun vaccin oferă o protecție de 95%. Asta înseamnă că există o șansă de 5% să ne infectăm sau chiar mai mult, în cazul vaccinului AstraZeneca, care potrivit Agenției Europene pentru Medicamente are o eficiență de aproximativ 60%. În al doilea rând, fiecare persoană este diferită, astfel că sistemul imunitar va răspunde în mod diferit după vaccinare. Este și unul dintre motivele pentru care experții insistă ca toată lumea să primească a doua doză – rapelul – conform unui calendar recomandat. „Mă uit la datele din studiile clinice și văd că după o singură doză, unii oameni au avut un nivel mare de anticorpi, alții nu au avut un astfel de răspuns”, spune pentru CNN doctorul Peter Hotez, profesor și decan la Școala Națională de Medicină Tropicală din cadrul Baylor College of Medicine din Houston.

Citeşte întreaga ştire: Ce libertate avem după ce ne-am vaccinat? Experții explică dacă este sigur să renunțăm la mască, să călătorim sau să ne întâlnim cu familia

Sursa: Liibertatea

#vaccin #covid19 #rovaccinare #romania #stiri #stiriromania



Share with: