STIRI

SPORT

Înot: Robert Glinţă, nou record naţional stabilit în ISL

05/11/2020 - 20:31

Înotătorul român Robert Glinţă, calificat la JO de la Tokyo, a stabilit, joi, la Budapesta, un nou record naţional în proba de 50 m spate, în bazin scurt (25 metri), cu timpul de 23 sec 12/100, în competiţia International Swimming League (ISL).

Glinţă a revenit cu acest prilej în competiţie, în cadrul echipei Iron, după ce a stat două săptămâni acasă din cauza infectării cu COVID-19, precizează CS Dinamo pe pagina sa oficială.

În runda a şaptea a competiţiei, Glinţă s-a clasat pe locul al doilea la 50 m spate, fiind devansat de americanul Shane Ryan, 22 sec 86/100. Pe locul al treilea s-a situat rusul Evgheni Rîlov, în 23 sec 30/100, scrie Agerpres.

Sursa: AGERPRES

#Robert Glinţă #înot #record #ISL #Budapesta #International Swimming League



Share with: