STIRI

POLITICA

Preşedintele CNCD a declarat că instituţia s-a autosesizat cu privire la declaraţia consilierului PSD Vrancea, Ioan Micu, care a spus despre Clotilde Armand că „în Franţa era răpită şi violată zile în şir”

10/06/2021 - 13:00

„Am dispus autosesizare. O să cităm părţile, întrebăm părţile cu privire la subiectul plângerii sau autosesizării, după care vom adopta o decizie. Probabil într-o lună, cam aşa. Putem să dăm amendă contravenţională, dacă considerăm că a depăşit limita libertăţii de exprimare şi a încălcat demnitatea umană în acest caz. Putem să dăm amendă începând de la 1.000 de lei până la 30.000 de lei”, a afirmat Asztalos Csaba despre ieşirea lui Ioan Micu.


La o postare pe Facebook a liderului deputaţilor USR PLUS Ionuţ Moşteanu despre agresiunea la un semafor a unui individ care i-a bătut cu pumnii în maşină şi a strigat la Clotilde Armand, consilierul judeţean PSD Vrancea Ioan Micu a comentat că „în Franţa era răpită şi violată zile în şir, aoleu stai că asta-i convenea bebeluşei albe de Guadalupe”.Alte ArticoleEmil Boc, derapaj de limbaj la radio. Edilul s-a enervat că ...Alina Gorghiu, răspuns pentru Vasile Dîncu: Excludem orice ...Alexandru Muraru, deputat PNL: „Am solicitat intervenţia ...


Organizaţia PSD Vrancea a anunţat miercuri seară că se dezice total de comentariul ”făcut în nume personal” de consilierul judeţean Ioan Micu, conform News.ro.


Filiala PSD Vrancea se delimitează de consilierul local Ioan Micu


”PSD Vrancea nu acceptă sub nici o formă şi în niciun mediu o astfel de atitudine, fie ea publică sau privată. Drept urmare, voi solicita excluderea dl. Ioan Micu din organizaţia judeţeană a PSD Vrancea”, a precizat preşedinte interimar al organizaţiei PSD Vrancea, deputatul Nicuşor Halici.


În replică la postarea lui Micu, liberalul Cătălin Toma, preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, a precizat că Ioan Micu „a depăşit orice limită a bunului simţ în ceea ce priveşte exprimarea pe paginile de socializare”.


„Consilierul judeţean PSD Ioan Micu a depăşit orice limită a bunului simţ în ceea ce priveşte exprimarea pe paginile de socializare. Social-democratul a jignit-o pe Clotilde Armand, primarul sectorului I al Capitalei, ”aplaudând” indirect modul în care aceasta a fost agresată în Bucureşti.  «În Franţa era răpită şi violată zile în şir». Acesta este comentariul incalificabil postat de Micu, personaj care şi-a dat arama pe faţă, oferind publicului măsura  caracterului său îndoielnic. În condiţiile în care Ioan Micu este consilier judeţean, gestul său afectează şi imaginea instituţiei, motiv pentru care solicit public conducerii PSD Vrancea (care o mai fi că nu se ştie prea bine), sancţionarea membrului social-democrat pentru derapajul de care a dat dovadă.  Trebuie să ne delimităm clar de astfel de ieşiri necontrolate. Respectul şi decenţa trebuie să primeze indiferent de culoarea politică a celor care ajung să aibă opinii contrare”, a scris Cătălin Toma, pe Facebook.


Citeşte şi: Klaus Iohannis: „Aducem un pios omagiu eroilor neamului nostru şi un mesaj de recunoştinţă cadrelor medicale care şi-au pierdut viaţa în lupta cu Covid”


Citește și...


Cutremur in cazul Caracal! Ce s-a aflat azi! Nimeni nu a stiut nimic…. Pana acum


BCE menţine măsurile de stimulare şi dobânda de referinţă la nivelul istoric zero




Sursa: RomaniaTV




Share with:

CITESTE MAI MULT

ARHIVA

2021 Jun