STIRI

POLITICA

Rareş Bogdan dă de pământ cu Nicuşor Dan. „Să înveţe că nu mai e singur pe teren. Nu e un loc al orgoliilor”

04/05/2021 - 11:00

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan dă de pământ cu Nicuşor Dan, căruia i-a amintit că a câştigat alegerile în Capitală „datorită celor trei forţe din jurul său”.  Mai mult, Rareş Bogdan susţine că PNL şi USR PLUS sunt „obligaţi” să rezolve problema bugetului.


„Nicuşor trebuie să înveţe puţin pentru că altfel. Şi eu avut probleme venind din zona media (…) Nicuşor Dan trebuie să înveţe că nu mai e singur pe teren. A câştigat datorită celor trei forţe din jurul său şi trebuie să înveţe să comunice”, a declarat Rareş Bogdan, la Digi24.Alte ArticoleFlorin Cîţu susţine că nu vor fi făcute modificări în ...Gabriela Firea, nemiloasă cu Guvernul Cîţu şi Nicuşor Dan. ...USR București îl compară pe Nicușor Dan cu Gabriela Firea. ...


„Trebuie să se consulte: Nu e un loc al orgoliilor. Altfel, bucureştenii oricâtă răbdare ar avea, la un moment dat şi-o vor pierde şi vor face comparaţii. În acelaşi timp nu trebuie văzută vina în privinţa celor care au blocat adoptarea bugetului. Dialogul şi jocul în echipă va rezolva această problemă”, a afirmat europarlamentarul liberal.


Citeşte şi: Florin Cîţu, despre scandalul pe bugetul Primăriei Capitalei. „Bugetul naţional nu va susţine un derapaj la Bucureşti”


În schimb, Rareş Bogdan consideră că probleme aprobării bugetului sunt mai „complicate” la Iaşi, pentru că acolo războiul dintre PNL şi USR a atins cote alarmante”.


„La Iaşi e infinit mai grea situaţia. La un moment dat, dacă lucrurile nu poate fi tranşată acolo, o vom duce noi, PNL, în următorul birou naţional. În coaliţie suntem oameni raţionali”, a afirmat Rareş Bogdan.


Rareş Bogdan vrea măsuri de relaxare zonale în funcţie de numărul persoanelor vaccinate. „Războiul cu pandemia va fi pe sfârşite în două-trei luni”


Întrebat dacă e posibilă diminuarea măsurilor de restricţie în funcţie de numărul de persoane vaccinate într-o anumită zonă, Bogdan susţine că acest lucru este posibil, având în vedere exemplul altor state care au luat măsuri similare.


„Cu siguranţă. Avem exemplul Israelului şi a Marii Britanii, unde vaccinarea a atins cifre de 60%.


În momentul în care la Cluj avem peste 40% persoane vaccinate, când vom depăşi 50%, măsurile de relaxare vor fi clare şi vor ridica restricţiile.Se va urmări rata de infectare post ridicare de restricţii


România nu a fost cea mai dură din punct de vedere al restricţiilor. Chiar şi acum avem situaţia Belgiei, Italiei, Germaniei, unde nu avut terasele, restaurantele deschise.


Războiul cu pandemia va fi pe sfârşite în două-trei luni, după care marea bătălia va fi cu economia şi investiţiile”, a afirmat Bogdan.


Citeşte şi: Gabriela Firea, nemiloasă cu Guvernul Cîţu şi Nicuşor Dan. „6 luni a durat mirajul dreptei unite. Ar trebui să le fie ruşine pentru toate minciunile”




Sursa: RomaniaTV




Share with:

CITESTE MAI MULT

ARHIVA

2021 May