STIRI

CORONAVIRUS

TOP STIRI

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, anunță că rata de vaccinare a depășit 92% în prima etapă de vaccinare

28/01/2021 - 19:22

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a afirmat joi că, în cadrul primei etape de imunizare anti-COVID-19 alocată personalului din domeniile sănătate şi social, rata de vaccinare a depăşit 92 – 93%, scrie g4media. 

  • ”Campania de vaccinare a debutat în urmă cu o lună şi au fost vaccinate peste jumătate de milion de persoane. Sunt programate peste un milion de persoane la vaccinare în continuare. Referitor la etapa întâi, depăşim o rată de vaccinare de peste 92 – 93%, deja. Ceea ce este un element extrem de important”, a afirmat Baciu, la dezbaterea online „Vaccinarea, prezent şi viitor”, organizată de DC Media Group.

El şi-a exprimat încrederea că se va schimba raportarea la vaccinare:

  • ”Ştim că România are, în general, de câţiva ani, câteva probleme referitoare la anumite zone de vaccinare. Acum este evidentă pentru oricine nevoia de a avea un sistem de vaccinare bine pus la punct, astfel încât să atingem acele obiective europene la care facem tot timpul referire. Există acum această oportunitate în care poţi să dezvolţi politici noi de sănătate, inclusiv în domeniul vaccinării. Există o lege a vaccinării la care s-a lucrat mult timp, un cadru bine definitivat care poate să devină unul din motoarele esenţiale pentru redemararea campaniilor de vaccinare şi alinierea acestora la standarde europene. Putem să vedem încă o dată, prin vaccinul împotriva COVID-19, cât de multe beneficii oferă vaccinarea sănătăţii publice”, a explicat secretarul de stat.

Sursa: G4Media

#Secretarul de stat #Ministerul Sănătăţii #rata de vaccinar



Share with:

CITESTE MAI MULT

ARHIVA

2021 Apr