STIRI

EDUCATIE

Simulare Evaluare Naţională 2021. Luni este proba la română

29/03/2021 - 04:00

Simulare Evaluare Naţională 2021. Simularea examenului de Evaluare Naţională pentru elevii din clasa a VIII-a începe astăzi, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Notele obţinute la simulare nu sunt trecute în catalog. Elevii din şcolile aflate în localităţi carantinate vor putea fi organizate după ieşirea din carantină.


Conform calendarului, simularea Evaluării naţionale pentru clasa a VIII-a începe, în 29 martie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română.Alte ArticoleSUBIECTE ROMÂNĂ SIMULARE EVALUARE NAŢIONALĂ 2021. Cum se ...Mircea Miclea, despre vacanţa de o lună pentru elevi. „E ...Sorin Cîmpeanu face anunţul momentului: „Examenele naţionale ...


Marţi, 30 martie, este programată proba scrisă la Matematică, iar în 31 martie – proba scrisă la Limba şi literatura maternă.


Simulare Evaluare Naţională 2021. Rezultatele vor fi afişate în 16 aprilie. 


Rezultatele obţinute de elevi la simularea Evaluării Naţionale în anul şcolar 2020-2021 sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat aceste simulări, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. Notele obţinute la simulările naţionale nu se trec în catalog. Prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.


Sorin Cîmpeanu face anunţul momentului: „Examenele naţionale se vor desfăşura cu prezenţă fizică, chiar şi în localităţile carantinate”


Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că în şcolile aflate în localităţi carantinate, simulările pentru clasele terminale, evaluările pentru clasele a II-,a a IV-a şi a VI-a vor putea fi organizate după ieşirea din carantină, iar programul naţional de acţiuni remediale se va desfăşura în toate şcolile aflate în localităţi în care rata de infectare este mai mică de 6 la mia de locuitori.


SUBIECTE ROMÂNĂ SIMULARE EVALUARE NAŢIONALĂ 2021. Cum se lua notă mare. BAREM ROMANA simulare Evaluare Naţională 2021


Elevii înmatriculaţi în unităţile de învăţământ din localităţile carantinate vor putea susţine simulări ale examenelor naţionale, cu prezenţă fizică, după încetarea măsurilor de carantinare, conform unui calendar aprobat de inspectoratele şcolare, dar nu mai târziu de 15 mai 2021.


Potrivit unei adrese a şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, elevii din zonele carantinate se vor putea deplasa la unităţile de învăţământ din afara localităţii carantinate, la care învaţă, pentru a participa la simularea examenelor naţionale.


„Având în vedere faptul că în perioada 22 – 31 martie se desfăşoară simulările pentru evaluările naţionale 2021 şi examenele naţionale de Bacalaureat, menţionăm că deplasarea elevilor în vederea participării la simulările pentru examenele naţionale este circumscrisă altor motive justificate din ordinele şefului Departamentului pentru Situaţii de urgenţă privind instituirea carantinei zonale şi reprezintă o excepţie de la măsura interzicerii circulaţiei persoanelor în afara locuinţei sau gospodăriei în interiorul şi în afara zonei carantinate”, se arată în document.




Sursa: RomaniaTV




Share with:

CITESTE MAI MULT

ARHIVA

2021 Apr